De fiecare dată când vorbesc despre sistemele direct drive Simucube, apar câteva întrebări. Te fac mai rapid? Merită investiția?
Ei bine, răspunsul la ambele întrebări este da, dar probabil nu în modul la care te-ai aștepta.
Ca parte din RSR Esport, unde concurăm din ce în ce mai mult la cel mai înalt nivel de anduranță pe iRacing. Să fii rapid este esențial, dar aproape de la sine înțeles. Ca să ajungi în față pe parcursul mai multor stinturi cu rezervorul plin, consistența și evitarea greșelilor – atât ale tale, cât și ale celorlalți – sunt la fel de importante ca și viteza pură – și aici aceste wheelbase-uri strălucesc, mai ales față de alternativele cu curea.
Toate cifrele pe care le vezi în specificații sunt interesante, dar la finalul zilei ceea ce contează cu adevărat e că poți simți mult mai bine ce se întâmplă cu balansul mașinii și cât grip ai. Asta înseamnă că simți când ești pe punctul să pierzi mașina și poți corecta greșelile înainte să fie prea târziu. Impactul e imens la finalul cursei – ieșirile în decor și reparațiile te costă secunde sau chiar minute, dacă nu chiar toată cursa.
Faptul că poți salva mașina te face mult mai încrezător să mergi aproape de limită – acolo câștigi sutimile.

Ultimul aspect important, despre care nu se vorbește prea des, este că atunci când concurezi într-un simulator, ești provocat fizic mult mai puțin decât într-o mașină reală, iar asta de multe ori duce la pierderea concentrării. Un volan mult mai puternic crește imersiunea și te ține mai implicat mental în timp ce lupți cu mașina prin viraje. Pierderea concentrării se vede imediat prin ratări ale punctului de frânare sau trase lăsate de dorit – exact lucrurile pe care vrei să le eviți dacă vrei rezultate mai bune.
Bazele Simucube te vor face mai încrezător să forțezi, te vor ajuta să corectezi greșelile sau să eviți erorile altor piloți, și te vor menține concentrat în cursă – toate acestea contribuind la timpi mai buni și rezultate mai bune pe durata unei curse întregi.
Deci, merită? Tu ce zici!


De ce Heusinkveld Sprints sunt cele mai bune pedale de sim racing pe care le poți avea
Cum să începi cu Sim Racing – ghid pentru începători